Author: Iordache Mirela, profesor
Organization/School: Colegiul Naţional Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Brăila, Romania
Introducere
Scenariul implementat pune în valoare implicarea femeilor în dezvoltarea socieţăţii româneşti şi internaţionale în secolul XX.
Scenariul de învăţare a fost implementat la clasa a X-a C, din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Brăila, la un colectiv de 28 de elevi care provin din mediul urban şi rural, în cadrul orelor de educaţie antreprenorială – lecţiile Motivaţia muncii şi Alegerea traseului profesional şi problema mobilităţii profesionale Activităţile au fost interdisciplinare şi au cuprins informaţii specifice disciplinelor : istorie, educaţie antreprenorială, economie, TIC, sociologie, educaţie plastică.
Scopul lecţiei:
În cadrul acestei lecții, elevii au învăţat să problematizeze, statutul femeii în sec. XX, au găsit ocupații specifice precum şi femeile care și-au pus amprenta aspra acestor domenii.
Procesul de învățare;
Au fost studiate următoarele personaje feminine: Marie Curie, Virginia Apgar, Ana Aslan, Aurora Gruescu, Leonina Elisa Zamfirescu, Miriam Makeba, Lucia Apolzan, Coco Chanel.
În prima etapă a activităţii elevii împărţiţi în grupe au căutat informaţii pe internet precum şi pe platforma Europeana despre femeile care s-au impus ca modele în societate şi au aflat ce domenii au fost marcate de activitatea lor. Elevii caută informații despre femeile de succes ale secolului XX, pe domenii de interes. După ce au decis care dintre aceste femei de succes le-ar putea fi modele de viaţă au studiat femeile din secolul al XX-lea care prin activitatea lor s-au impus ca modele în societate, urmărind activitatea acestora în domenii precum economia, sănătatea, chimia, muzică, modă, geografie şi mediu și impactul lor asupra societății. Pe baza acestor informații, a avut loc o dezbatere legată de ocupațiile și statutele profesionale, prin intermediul căreia au prezentat colegilor informațiile aflate. Fiecare grupă, a prezentat statutul femeilor în raport cu ocupațiile specifice secolului XX, rolul pe care l-au avut în societate și statutul profesional dobândit în urma realizărilor lor. De asemenea, a fost prezentată importanța activității personajului feminin ales asupra domeniului de activitate, în care a activat. Activitatea de documentare şi structurare a informaţiilor a durat 50 de minute. Utilizând metoda învăţării prin descoperire elevii s-au familiarizat cu procesul de analiză a documentelor dar şi cu realizarea sarcinilor de lucru în colaborare.
În etapa a doua a activităţii, elevii au realizat prezentări în Power Point sau Canva pe care le-au expus în faţa clasei. Fiecare prezentare a inclus câte un test de evaluare realizat în aplicaţiile Word Wall, Kahoot sau LearningApps la care elevii din clasă au răspuns. Activitatea de prezentare a lucrărilor realizate de elevi a durat 50 de minute. Fiecare echipă a analizat argumentele celorlalte echipe referitoare la alegerea personalității, a oferit și a primit feedback pentru a-și îmbunătăți produsul activității.
În etapa a treia, elevii au organizat o expoziție științifică cu tema „Femeile în istorie și realizările lor” utilizând aplicaţii web2 cu care au realizat filmuleţe de prezentare şi postere. De asemenea, toate lucrările elevilor au fost postate în aplicaţia Padlet. Elevii şi-au împărţit responsabilităţile echitabil şi au luat decizii esenţiale împreună. Aşadar, produsul muncii lor este interdependent.
Tot în această etapă, profesorul le-a cerut elevilor să-şi spună părerea despre activitate şi despre platforma Europeana ca instrument de învăţare. Aceştia au evidenţiat şi relevanţa acestei activităţi pentru achiziţia de cunoştinţe. Activitatea a durat 50 de minute.
Rezultate
În urma implementării scenariului de învăţare elevii şi-au dezvoltat următoarele competenţe cheie :
1. Cunoștințe despre conținut și teme specifice secolului al XXI-lea: Acest scenariu de învățare se axează pe istorie, TIC, sociologie, economie, educaţie antreprenoeială și alte discipline, promovând receptarea conținutului școlar prin coloborarea conținuturilor interdisciplinare.
2. Competențe de învățare și de inovare: Elevii prin procesul de selectare şi structurare a informaţiilor și colaborarea în realizarea sarcinilor şi-au dezvoltat spiritul critic, gândirea creativă, curiozitatea, atitudinea proactivă, abilităţi de comunicare şi argumentare.
3. Competențe privind informațiile, mass-media și tehnologia: În cadrul acestui proiect, elevii au folosit instrumente TIC variate precum, platforma Europeana, Wikipedia şi alte siteuri pentru a se documenta şi aplicaţiile Canva, Padlet, WordWall, LearningApps, pentru a prezenta informaţiile în forma finală şi au realizat avizierul online în aplicaţia Padlet.
4. Abilități de viață și carieră: Elevii au realizat activități interdisciplinare, au conștientizat necesitatea respectării termenului-limită, şi-au consolidat abilitățile de colaborare în echipă, încrederea în sine, asumarea responsabilităţilor și şi-au prezentat cu argumente ideile. Activitățile au determinat dezvoltarea abilităților de gândire şi analiză a conţinuturilor precum şi a competențelor socio-emoționale.
Prin urmare, elevii au jucat pe rând mai multe roluri: cel de investigatori deoarece au explorat mai multe domenii de activitate, cel de creatori întrucât au devenit realizatori de resurse educaţionale precum colaje, postere şi expoziţii virtuale, editori de materiale video precum şi de colaboratori în realizarea sarcinilor de învăţare. De asemenea, profesorul a avut rolul de facilitator al învăţării şi nu s-a limitat doar la transmiterea de informaţii. El a devenit un mediator între satandardele educaţionale şi nevoile individuale ale elevilor şi le-a motivat interesul faţă de tema „Femeile secolului XX și realizările lor.” Le prezintă scenariul de învăţare, îi ghidează cu întrebări precum: Care a fost contextul socio-economic și cultural care a determinat realizările de succes ale femeilor în sec. XX ? şi le oferă feedback. Prin motivarea elevilor și crearea unei relații bazate pe încredere și respect reciproc, profesorul îi ajută să-și activeze potențialul, să devină mai autonomi în procesul de învățare.
Link to the learning scenario implemented: Femeile secolului XX și realizările lor
Do you want to discover more stories of implementation? Click here.
CC BY 4.0: the featured image used to illustrate this article has been found on Europeana and has been provided by the Wellcome Collection.